am început să ronțăi insecte de laborator
aveam priviri blonde domesticite
de fiecare dată când intram și ieșeam din vechea ta viață
ca un dex online în care nimicul este un om mare
sau un cuvânt care aleargă cu patru picioare
și se recomandă poem în toată regula

eu îți cer să mă crezi pe cuvântul acela
nu pentru că este proaspăt inventat
și are miros de culoare pictată cu forța
sau pentru că se recomandă dintr-o poezie de vineri seara
când tu ieși la agățat petreceri
îmbrăcată în silicoanele de oraș
ci pur și simplu din cauze naturale
sau de context

îți cer să alergi după răscruci verzi pe pereți
să latri într-un singur picior
spre becul care luminează chiorâș de la sfârșitul camerei
unde poemul acesta își dă ultima clipă
unde poetul acesta a fost împachetat
și trimis prin poștă mamei sale
ca o scrisoare
de adio